Brațele tale mă strâng și mă fac să tremur.
Noi ne mințim ascunzând adevărul,
Pentru ca, mai apoi, el,
Sătul de pătura veche și roasă de șoareci
Cu care îl acoperim,
Să dorească, în sfârșit, să iasă la iveală
Prin găurile minuscule ce-au fost săpate
Ani în șir.
Dar noi nu ne speriem de durtăți,
Căci pături mai avem.
De fapt, avem o duzină de pături nou-nouțe,
Iar cele roz sunt cele mai bune simulatoare,
Orbindu-te ca o eclipsă totală cu infantilismul lor real.
Nu de pături ducem noi lipsă,
Ci de șoareci care ronțăie pături.
Doar ei pot ajuta la eliberarea adevărului.
Nu știu cui să mulțumesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu