BOMBOANE

Vezi,aşa se făceau bomboanele odată,
nu cu sare de lămâie ca acum.
Şi le lăsau brutarii să se coacă,
pentru a nu micşora IQ-ul celor ce le savurau.

Nu ştiu pe cineva care să ştie
vreun brutar leneş,
căci scârba de a găti
era pedepsită pe atunci cu tristeţea.

Şi nu ne referim aici la o simplă tristeţe…
Cel puturos era obligat să mănânce
toate bomboanele expirate
(şi explodate de crema de dragoste,
excesul de zahăr amoros
şi lichiorul fiert de Cupidon).
Rezulta, dragii mei, rezulta…
…o caraghioasă „indrăgosteală”!

Nu se compara nimic cu amorul,
căci pe unii îi rodea
(aşa cum un miner sapă bucata sa de piatră,
dar ştie că mâine va săpa de zece ori mai multe.
Şi totuşi rezista. Felicitări!)

Ce îl mai rodea şi pe săracul Albert
întortocherea fără nicio lumină
a periculosului amor pentru Amanta.
Săracii „bombonari”!
Şi Albert a fost puturos
şi a fost condamnat să mănânce miile de bomboane.
Acum alergă după Amanta lui cu ochii verzi.

Albert a refuzat să mai producă bomboane „îndrăgostibile”,
dar astfel a fost nevoit să înfulece
miile… sutele de mii…milioanele de bomboane.
Şi Amanta e consternată de atâtea dulcegării!
Ca să-l ajute să mănânce tot,
a mâncat şi ea jumătate din bomboane.
Vai, sunt îndrăgostiţi ca în prima zi!

Vezi, dragul meu ce face dragostea din oameni?!