Just another blog...just boring....just kidding!!! But Just me!!!



vineri, 29 ianuarie 2010

Internet versus cărți

Personal, nu știu prea bine dacă raportul citit-internet este unul echitabil, din punctul de vedere atât al informațiilor pe care le oferă, cât și la învățarea anumitor experiențe de viață. Se spune actual că tinerii nu mai sunt atât de preocupați de a afla lucruri noi din cărți. Dacă au de ales dintre a citi o carte și a viziona un film, mulți aleg varianta filmului. Totuși, era normal ca evoluția tehnologică să își pună amprenta asupra modificării viziunii despre viață. În continuare, voi încerca să clarific câteva aspecte.

În primul rând, cu toții suntem conștienți de valoarea inestimabilă a cărților și aproape că nu mai trebuie să amintesc argumentele care mă fac să afirm acest lucru( dezvoltă limbajul, imaginația și memoria, sporește înțelegerea relațiilor interumane).

În al doilea rând, notificabil este fenomenul prin care multe persoane se compară cu cei mai mici cu câțiva ani, în comportamentul cărora observă multe schimbări. Spunem cel mai adesea Eu nu făceam așa ceva, Pe vremea mea, altele erau concepțiile...ș.a.m.d. Se pare însă că suntem destul de intuitivi , căci, se pare că 40 % dintre români nu mai citesc, preferând televizorul sau internetul (sursa http://www.urbaniulian.ro/).

Pe de altă parte, multe guri laudă internetul, spunând că este un lucru inovator, întrucât aduce informația online, care se poate accesa ușor, jocuri stimulatoare pentru cei mici, comunicare facilitată ori, pur și simplu, siguranța de a fi conectat cu lumea. Conform unui studiu realizat de Universitatea California din Los Angeles și prezentat de BBC, internetul îmbunătățește capacitatea creierului de a funcționa, în ceea ce privește persoanele de vârsta a doua și a treia , (sursa http://www.mediafax.ro/) .

În concluzie, deși se observă clar o diferență între noi și chiar dacă alte generații și internetul are nenumeroase părți bune(pe care eu le-am amintit și în postările anterioare), trebuie să apreciem apariția și dezvoltarea internetului și să recunoaștem faptul că raportul internet-citit este unul echitabil, întrucât fiecare dintre cele două sisteme oferă informații deosebite.

luni, 18 ianuarie 2010

SIMILITUDINI

Nu am avut internetul din prima zi în care am înţeles cum se porneşte un calculator, cand părinţii mi-au cumpărat încantaţi acest lucru deosebit şi nou pentru mine şi fratele meu. Probabil nici nu simţeam în acel moment această nevoie pe care o simt acum , adult fiind , de comunica online.
Acest fenomen ar putea fi explicaţia faptului că(binecunoscută explicaţie, deatfel), pe măsură ce societatea evoluează, se schimbă, în acelaşi timp şi cerinţele omeneşti.
Fenomenul nu mă putea rata nici pe mine. Am început să vorbesc online, prin scris, lucru nu prea dificil pentru mine, întrucat eram obişnuită cu exprimarea sentimentelor şi a gandurilor prin intermediul foii de hartie. Acum era altfel însă. De cealaltă parte, cineva era să mă asculte şi îmi răspundea în acelaşi timp, minţindu-mă sau spunand adevărul.
Ce m-a unimit pe mine însă, vizavi de propria-mi persoană, era tocmai ideea că nu puteam avea încredere prea mare în persoanele care făceau rost de id meu de messenger şi care îmi scriau. Ceva din mine mă împingea automat să îmi creez un fel de scut . În acest mod, aveam impresia că mulţi tindeau să mintă .Aş putea spune că era opusul relaţiilor face-to -face.
Sentimentul acesta de suspiciune (haideţi să-l numim aşa) se adanceşte în momentul în care o persoana îşi prezenta cat mai multe calităţi. Dar unde au dispărut defectele? Pentru că toţi suntem o construcţie căreia nu îi scapă din cuprins defectele.

Aşadar internetul îmbrăţişează şi ipostaza dihotomică a omului, apropiindu-se din ce în ce mai mult de realitate. Contează însă la fel de mult felul în care percepem realitatea şi pe de altă parte, modul în care analizăm persoanele cu care discutăm online.
Pentru a doua oară, TRĂIASCĂ INTERNETUL!

miercuri, 13 ianuarie 2010

Traiască internetul!

Acum, după un început de 2010, în care am putut să ne relaxăm, unii mai mult, alții mai puțin, alții speriați de sesiunea care, după cum putem observa, se apropie cu pași repezi... Unii suntem disperați să facem rost de cursuri, alți ne numărăm cu sufletul la gură prezențele de la seminar...
În sfârșit, și pentru unii , și pentru alții este necesară o stare de bine, un stil optimist, pe care uneori îl mai și forțăm. De aceea, hai să punem burta pe carte și să discutăm puțin despre internet.... Stiu ca am mai discutat despre acest lucru, dar este necesar, din punctul meu de vedere sa prezint un aspect mai subiectiv.
Da...prietena mea cea mai bună este plecată în străinătate, de vreo patru ani... Normal că puțin din legătură s-a pierdut. Nu este același lucru ca atunci când ne vedeam zilnic, ne împărtășeam idei, sentimente, iluzii...
Dar e era internetului... de aceea , a trebuit să folosim într-un fel acest lucru. Aşadar, ne-am trimis câteva mailuri, care cu timpul au devenit puțin cam formale până au dispărut aproape de tot. Nu cunosc cauzele acestei distanțări.
Acum câteva zile ne-am întâlnit virtual.. Fiecare cu treburile ei... Ea în clasa a 13-a(ei fac 5 ani de liceu)...Lucrurile păreau că stau exact ca înainte... Am fost foarte apropiate și am simțit că era foarte aproape de mine. Nu ne-am înstrăinat așadar. Am fost foarte sigură că era atât meritul prieteniei noastre inseparabile, cât și al internetului. Ce bine că există ceva, cu ajutorul căruia nu te simți uitat de prietenii copilăriei tale! Ceva cu care apropii oameni și sentimente, dureri și bucurii, toate laolaltă!
Da, sunt foarte multumită de această posibilitate. Și spun lucrurile din simplu, pentru că în acea zi am fost foarte fericită!
Așadar, trăiască internetul!