SIMILITUDINI

Nu am avut internetul din prima zi în care am înţeles cum se porneşte un calculator, cand părinţii mi-au cumpărat încantaţi acest lucru deosebit şi nou pentru mine şi fratele meu. Probabil nici nu simţeam în acel moment această nevoie pe care o simt acum , adult fiind , de comunica online.
Acest fenomen ar putea fi explicaţia faptului că(binecunoscută explicaţie, deatfel), pe măsură ce societatea evoluează, se schimbă, în acelaşi timp şi cerinţele omeneşti.
Fenomenul nu mă putea rata nici pe mine. Am început să vorbesc online, prin scris, lucru nu prea dificil pentru mine, întrucat eram obişnuită cu exprimarea sentimentelor şi a gandurilor prin intermediul foii de hartie. Acum era altfel însă. De cealaltă parte, cineva era să mă asculte şi îmi răspundea în acelaşi timp, minţindu-mă sau spunand adevărul.
Ce m-a unimit pe mine însă, vizavi de propria-mi persoană, era tocmai ideea că nu puteam avea încredere prea mare în persoanele care făceau rost de id meu de messenger şi care îmi scriau. Ceva din mine mă împingea automat să îmi creez un fel de scut . În acest mod, aveam impresia că mulţi tindeau să mintă .Aş putea spune că era opusul relaţiilor face-to -face.
Sentimentul acesta de suspiciune (haideţi să-l numim aşa) se adanceşte în momentul în care o persoana îşi prezenta cat mai multe calităţi. Dar unde au dispărut defectele? Pentru că toţi suntem o construcţie căreia nu îi scapă din cuprins defectele.
Aşadar internetul îmbrăţişează şi ipostaza dihotomică a omului, apropiindu-se din ce în ce mai mult de realitate. Contează însă la fel de mult felul în care percepem realitatea şi pe de altă parte, modul în care analizăm persoanele cu care discutăm online.
Pentru a doua oară, TRĂIASCĂ INTERNETUL!